SNOAVE,FABULE,POVESTI...

Aici puteti scrie mici povestioare facute sa ne descreteasca fruntile si sa tragem unele invataminte..

Lenesul pacalit
Un om, lenes din fire, s-a dus la unul vrednic sa taie lemne la padure. Nu incepusera bine lucrul si lenesul ii spune celui vrednic:
- Uite ce e, taie tu lemne si eu sa zic: hea! hea!
Vrednicul s-a uitat lung la el, dind din cap; dars-a invoit. Cind a venit prinzul, s-au asezat sa manince. Atunci al barbat i-a zis lenesului:
- Uite ce e, eu o sa maninc si tu sa inghiti...

Potriveala
Au fost doi pungasi. Unul mai hot a furat un porc, altu mai prost a furat o pusca. Vorba aia: hai cu mine ori te iau.
Cind i-a luat la cercetari, alui mai prost ii era frica. celui cu porcul, deloc:
- Ma, cind m-o judeca pe mine, tu sa te sui in pod si sa asculti la mine; si cum m-oi apara eu, asa sa spui si tu, ca sa scapi de pedeapsa.
Vine judecatorul si-l ia la intrebari pe al cu porcul. celalalt hot se si suise-n pod si tragea cu urechea.
- Ia sa-mi spui, hotule, de ce ai furat porcul omului?
- Nu l-am furat, domnule judecator. Porcul asta l-am crescut eu cu miinile mele de cind era purcel...
Pagubasul n-avea martori; a ramas hotul cu porcul. N-au avut ce-i face. Vine rindul si aluia cu pusca. El bisti! jos din pod. Il cheama judecatorul in fata lui.
- De ce ai furat, pungasule, pusca?
- N-am furat-o, sa traiti, domnule judecator. Eu pusca asta am crescut-o de cind era pistol!...

Un baiat lenes si laudaros de nu avea pereche, se ducea pe la o fata, cu gind s-o ia in casatorie. Cum intra in casa, alta vorba n-avea, ii tot spunea fetii:
- Mai da-mi si mie o cana cu apa, ca nu mai pot de sete.
De la un timp, tata fetii l-a intrebat:
- Dar ce maninci tu, mai Ioane, de ti-i asa de sete mereu?
- Peste.
Tata fetii, care-l stia ca de muncit nu munceste, l-a pindit la geam, sa vada ce maninca el acasa. Baiatul minca terci cu zeama de varza. Cind l-a vazut tatal fetii, i-a strigat:
- Mai Ioane, terci maninci, terci te faci, dar vorba cu fata mea sa nu-ti mai faci!
Si nici nu l-a mai lasat sa-i calce pragul

Maslina obosita
Niste oameni neiesiti din sat s-au dus la oras cu niste treburi si au intrat intr-o circiuma sa manince ceva. Vazind pe unii de alaturi ca mincau masline, au cerut si ei "de-alea", desi nu mai mincasera asa ceva pina atuncea. Ospatarul le-a adus masline si scobitori. Au mincat oamenii si le-a placut. A ramas numai o maslina in farfurie. Ei nu puteau deloc sa o prinda in scobitoare, ca aluneca. Au chemat pe ospatar. Acesta, fiind de meserie, cum a pus mina pe scobitoare, a si intepat maslina.
Oamenii nostri, vazind asta, au zis:
- Dupa ce am obosit-o noi, acu te credem ca ai prins-o numaidecit!...

Sarea in bucate


A fost o data un imparat, care avea trei fete pe care le iubea foarte mult. Mai ales de cand i-a murit sotia, se ocupa mult de educatia fetelor si le indelpinea orice dorinta.
Le-a cumparat fetelor cele mai frumoase rochii, cele mai scumpe bijuterii si cele mai minunate carti. La randul lor fetele il indrageau nespus pe tatal lor.
Intr-o zi imparatul a intrebat-o pe fata cea mare, cat de mult il iubeste.
-Te iubesc ca mierea. -raspunse fata.
Tatal a fost multumit de raspuns si a intrebat-o si pe fata cea mijlocie.
-Eu te iubesc ca zaharul. -raspunse aceasta.
Imparatul era de-a dreptul induiosat de atata iubire.
Atunci a intrebat-o pe fata cea mica:
-Si tu fetito, cat de mult ma iubesti?
-Eu te iubesc ca sarea in bucate, tata -raspunse mezina.
Surorile ei au inceput sa rada de ea si imparatul s-a infuriat.
-Ce fel de raspuns este acesta. Sa pleci din casa mea!
Fata nu a fost lasata sa dea nici o explicatie si a fost alungata. Surorile si-au batut joc de prostia ei si s-au bucurat ca pleaca, fiindca tot nu prea o aveau la inima. Mezina s-a imbracat in niste haine simple si a plecat mahnita, cu lacrimi in ochi.
Dupa o cale lunga a ajuns la palatul unui alt imparat si s-a angajat servitoare. Era atat de harnica si de priceputa, incat toata lumea a ajuns sa o indrageasca. Stia sa pregateasca bucate alese si facea curatenie luna. Imparateasa a auzit de servitoarea cea isteata si a chemat-o la dansa. Dupa ce au vorbit ele putin, au devenit nedespartite. Fata nu mai trebuia sa munceasca la bucatarie, statea numai cu imparateasa, brodand sau pictand si tot ceea ce facea era neasemuit de frumos.
Imparatul a trebuit sa plece la razboi, luandu-l cu el si pe fiul sau. Printul a fost ranit, iar imparatul si imparateasa erau foarte necajiti. Imparateasa nu s-a miscat zi si noapte de langa patul bolnavului, iar fata de imparat statea si ea cu dansii. L-a ingrijit foarte bine pe baiat, simpla atingere a mainii sale delicate alina orice durere.
Cand s-a inzdravenit, printul a mers la imparateasa si i-a spus ca vrea sa se insoare. Imparateasa s-a bucurat si l-a intrebat daca vrea sa se insoare cu cine anume. Printul i-a spus ca vrea sa se insoare cu servitoarea care l-a ingrijit cand era bolnav, ca alta fata mai frumoasa si mai cuminte nu cunoaste. Imparateasa la inceput nu a fost de acord, vrand pentru fiul sau o mireasa de sange nobil, dar pana la urma printul a convins-o. Impreuna nu le-a fost greu sa-l convinga si pe imparat si au si fixat data nuntii.
Tanara mireasa i-a rugat pe viitorii socri sa-l invite si pe un anume imparat, dar nu a marturisit ca acesta este tatal ei. A venit si ziua mult asteptata a cununiei. Fata a pregatit separat bucatile pentru tatal sau si a dat porunca unui slujitor sa i le duca personal si nu cumva sa ajunga din greseala la vreun alt oaspete.
Imparatul de cum a sosit s-a tot uitat la frumoasa mireasa si i se strangea inima gandindu-se ce mult seamana cu fata lui, pe care nu a mai vazut-o de foarte mult timp.
Cand au aparut pe masa bucatele imbietoare toti mancau cu pofta, numai imparatul, tatal fetei inghitea cu greu cate ceva ce i se paru rau si fara nici un gust. A intrebat in dreapta si in stanga, daca e buna mancarea si toti au raspuns ca sunt cele mai delicioase bucate pe care le-au gustat vreodata. A luat si el de la vecini un pic cu furculita si s-a convins ca intr-adevar erau foarte bune.
Pana la urma nu a mai putut rabda si s-a ridicat in picioare, acuzandu-l pe imparatul gazda ca isi bate joc de dansul. Acesta a chemat bucatarii, ca sa-i pedepseasca pe cel care a facut pozna atunci mireasa a recunoscut ca ea a gatit pentru tatal sau doar cu miere si zahar si chiar si in solnita a turnat zaharul praf, sustinand ca imparatul prefera mierea si zaharul in locul sarii.
Tatal si-a recunoscut greseala si a imbratisat-o cu drag pe fata pe care a crezut-o pierduta. Iar celalalt imparat s-a bucurat ce nora vrednica si desteapta are, si mai e si fiica de imparat pe deasupra.

Fetita cu chibriturile


Era frig cumplit si se facea noapte. Era cea din urma noapte a anului, noaptea de Anul Nou! Pe frigul si pe intunericul acesta mergea pe strada o fetita saraca, desculta si cu capul gol. Avusese ea pantofi cand plecase de-acasa, dar ce folos! Erau prea mari pentru dansa; ii purtase mai intai mama-sa si fiindca erau asa de mari, fetita i-a pierdut cand s-a grabit sa treaca strada, din pricina ca tocmai veneau in goana doua trasuri. Un pantof nu-l mai gasise, iar pe celalalt l-a sterpelit un baietas; zicea ca are sa-l faca leagan cand are sa aiba si el copii.
Si acum, saraca fetita mergea desculta si piciorusele ei erau vinete de frig. Ducea intr-un sort vechi o multime de cutii de chibrituri si o cutie in tinea in mana. Toata ziua umblase asa si nu-i daduse nimeni nici macar un banut. Si-acum era ostenita, flamanda si pe jumatate ingheta de frig. Fulgii cadeau si se prindeau de parul ei lung si balai care-i atarna frumos in carlionti pe umeri – dar ea numai la frumusete nu se gandea!
Nu mai putea de oboseala si s-a asezat intr-un ungher intre doua case; una era mai iesita in afara, asa ca intre doua era un cotlon. Fetita s-a ghemuit strangandu-si picioarele sub dansa, dar tot frig ii era. Acasa nu indraznea sa se duca, fiindca nu vanduse nici o cutie de chibrituri si nu capatase nici un banut macar. Tata-sau avea s-o bata; dealtfel si acasa era frig, peretii erau sparti si cu toate ca astupase crapaturile cu paie si cu zdrente, vantul tot razbatea inauntru. Mainile ii erau aproape tepene de frig. Un chibrit ar fi strasnic acum; ce-ar fi sa scoata unul, sa-l aprinda si sa-si incalzeasca degetele? A scos un chibrit si l-a aprins. Ce frumos ardea! Era o flacara calda si limpede ca o lumanarica, o minunata lumanarica. Si deodata fetitei i s-a parut ca sade in fata unei sobe mari de tuci, cu picioarele de alama si cu tacam de alama; in soba era un foc zdravan si fetita isi atinse picioarele sa si le incalzeasca…dar flacara se stinse si soba pieri…si fetita se trezi tinand intre degete chibritul ars.
A mai aprins unul si iar s-a facut lumina. Zidul, acolo unde era luminat, s-a facut straveziu ca un geam. Pe geam fetita vazu o odaie cu masa pusa; pe fata stralucitor de alba erau farfurii de portelan si in mijloc, pe o farfurie, era o coscogeamite gasca fripta, umpluta cu prune si mere, din care ieseau aburii. Si ce era mai minunat decat toate, gasca a sarit din farfurie, a inceput sa umble pe jos, leganandu-se, cu furculita si cu cutitul infipte in spate, si s-a indreptat chiar catre fetita. Dar deodata chibritul s-a stins si n-a mai ramas decat zidul gros si rece.
A mai aprins un chibrit. Si deodata s-a vazut stand langa un pom de Craciun. Era mai mare si mai frumos decat acela pe care-l zarise pe geam la negustorul cel bogat. Pe crengile verzi erau o multime de lumanari aprinse si erau agatate poze colorate ca acelea din vitrinele magazinelor. Fetita a ridicat bratele in sus – si chibritul s-a stins. Lumanarile s-au inaltat tot mai sus si deodata fetita a vazut ca nu mai erau lumanari, erau stelele sus pe cer; una din ele a cazut, lasand in urma ei o dara de lumina.
- Acum moare cineva! a zis fetita.
Bunica-sa, singura fiinta de pe lume care o iubise si pe dansa, si care acum era moarta, ii spusese odata: „Cand cade o stea, se urca un suflet la cer.”
Fetita a mai aprins un chibrit si flacara a facut lumina de jur imprejur; si in lumina stralucitoare s-a ivit bunica, stralucind si ea, cu zambetul ei bun si bland.
- Bunicuta! a strigat fetita. Ia-ma, ia-ma cu tine! Stiu ca ai sa pleci si tu cand se stinge chibritul, tot asa cum a plecat si soba cea calda, si gasca cea fripta, si pomul cel frumos!
Si repede a aprins si celelalte chibrituri care mai erau in cutie, fiindca voia s-o mai tie pe bunica-sa, sa nu plece. Si chibriturile au dat o lumina asa de mare, ca se vedea mai bine decat ziua. Niciodata nu fusese mai frumoasa bunica; a luat-o in brate pe fetita si amandoua s-au inaltat in stralucire si bucurie, si fetitei acum nu-i mai era frig, nici frica; era in cer.
A doua zi dimineata, in ungherul dintre cele doua case, fetita cu obrajii rosii si zambet pe buze zacea moarta, degerata de frig, in cea din urma noapte a anului. Zorii Anului Nou s-au ridicat deasupra trupsorului mort, langa care erau imprastiate o multime de cutii de chibrituri, una din ele cu toate chibriturile arse. A vrut sa se incalzeasca – ziceau oamenii. Dar nimeni nu stia ce frumuseti vazuse ea si in ce stralucire intrase si ce bucurie mare ii adusese Anul Nou!

frumoase pevesti pink